Live! Partea I-Inceputuri

6 ianuarie 2009 – apar vestile ca in 2009 Ayumi va sustine un nou turneu de concerte in mai multe orase din Japonia, incepand in Saitama, in aprilie, si terminand in iunie in Tokyo, in continuarea a ceea ce a fost Asia Tour 2008 – 10th anniversary. Anul acesta avea sa se cheme "Ayumi Hamasaki ARENA TOUR 2009 ～NEXT LEVEL～". Mintea naiva ia la cunostinta despre aceasta si ii insufla ratiunii dorinta de participare la eveniment. Planurile incep, dar se materializarea lor se loveste de vesnicul factor financiar care impiedica sau ingreuneaza realizarea unei actiuni. Timpul este scurt si deja se face martie. Doar inca 3 luni pana la ultimul concert. Ne concentram si strangem din dinti. Facem alte planuri. Gandim posibilitati de rezolvare. Cand izbavirea parea aproape, primim o lovitura de gratie: nu se va putea. Acceptarea situatiei este mai dificila decat aflarea sa. Totusi, o raza de soare ofera mangaiere si alinare: turneul de concerte este extins cu patru reprezentatii, doua in Fukuoka pe 3 si 4 octombrie, si inca doua pe 21 si 22 octombrie, in Tokyo. Fukuoka era si ea prea aproape ca timp. Dar 21, 22 octombrie in Tokyo, parea realistic. Ar fi posibil. S-ar putea. Este cumva realizabil. Trebuie. Da, acum stiu. Mai mult ca niciodata, totul e in mainile mele. Se va intampla!

O poveste nu se bazeaza intotdeauna pe un singur inceput. Sau, cel putin, un debut nu poate fi neaparat de sine statator, rece si unic intr-un vast neant al unei istorii.

Naratiunea din prezentul articol isi poate identifica, cel putin din perspectiva editorului, un numar de minim doua inceputuri obiective si inca o sumedenie de altele subiective. In ce masura pot fi unele considerate obiective? In mod cert, ele s-au nascut si au existat in afara constiintei omenesti si independent de ea, pana la un moment dat. Ulterior, au intervenit inceputurile subiective, avand simbiotic esenta in cele doua anterioare lor. Inceputurile obiective nu vor fi abordate in acest articol, ele bucurandu-se de un statut preferential, iar cel putin unul dintre ele fiind tratat intr-un articol separat al blogului. Ce s-a intamplat din clipa in care obiectivismul s-a intersectat cu subiectivismul a fost doar sublima plasmuire in realitate a unor dorinte.

Primul inceput subiectiv si important al povestii acestui articol a fost aparitia unui filmulet pe Youtube. De slaba calitate ca si forma, dar de maxim angajament ca si continut. Era un filmulet filmat pe ascuns la una dintre primele reprezentatii ale turneului de concerte a lui Ayumi din 2009.




Imaginile redau deschiderea concertului, mai precis piesa Pieces of SEVEN si cateva zeci de secunde din Rule. A fost suficient sa vad atmosfera nemaipomenita din sala, puterea miilor de oameni care dadeau din evantaiele fluorescente in ritmul muzicii, efectul pe care l-a avut aparitia lui Ayumi pe scena, ca sa fiu convins ca a fi acolo este ceva extraordinar si ca e ceva ce merita trait si pentru care trebuie sa inlaturi orice obstacol. Alaturi de alte conjuncturi din viata personala, probabil ca vizionarea repetata a acestui film m-a convins ca sunt obligat sa merg si eu la un concert al lui Ayumi si ca daca nu o fac in anul acela era posibil sa nu mai am a doua oara ocazia. Se poate pune in ipoteza ca, dupa mult timp, dobandisem un scop personal in tot ceea ce fac.

Un alt inceput subiectiv al acestei povesti are loc pe 14 octombrie 2009, ziua in care am aterizat pentru prima oara in Tokyo. Desi nu era primul contact pe viu cu civilizatia tarii soarelui rasare, era intaia oara cand ma aflam in mijlocul a ceea ce insemna capitala tarii samurailor, a sushi-ului si a karaoke-ului, in orasul unde gasesti Palatul Imperial, Harajuku, Tokyo Tower si alte zeci, sute, mii de locuri si oameni a caror istorie ar merita spusa. Ma aflam totusi si in sanctuarul Jpop-ului si Jrock-ului, al lui Seiko Matsuda, Utada Hikaru, Keisuke Kuwata, Eikichi Yazawa si al altor nenumarati artisti care la un moment dat au fost sau inca sunt priviti ca idoli printre cei peste 120 de milioane de japonezi.

In ciuda tuturor elementelor care mi-ar fi putut abate atentia, tinta mea principala era totusi bine definita iar eu mereu concentrat asupra sa. Prea multe piedici fusesera depasite ca sa ajung unde eram si ar fi fost o naucie sa ma impiedic inainte de linia de final. Cronometrul se apropia de momentul in care avea sa arate 000 days, 00 hrs, 00 min, 00 sec until Yoyogi, Tokyo, Japonia.

Multe fusesera rezolvate pana acum, dar la fel de bine multe mai erau de rezolvat. Cel mai important: biletele pentru concert. Am plecat cu rezolutia mintala ca orice loc in Yoyogi National Gymnasium, sala unde vor avea loc concertele, va fi bun, chiar daca e in capatul opus scenei. Dupa ce cochetasem cu ideea sa le cumpar de pe Yahoo Auction, am ajuns la concluzia ca acest lucru nu se va intampla, fiind necesar cont special pe site, adresa de livrare etc. Mai ramaneau doua posibilitati: magazinele specializate in distributia de bilete pentru concertele din zona orasului Tokyo (numite „reseller shops”) si bisnitarii ce ar fi pandit cumparatorii necunoscatori la intrarea in Yoyogi, oferindu-le bilete la suprapret. Am hotarat sa ma folosesc de metoda cea mai sigura dintre acestea doua, respectiv cea a unui reseller shop.

A doua zi dupa sosire, am inceput cautarea lor prin labirintul de strazi fara nume si fara numere ale Tokyo-ului. Dintr-un total de patru, doua dintre magazine au fost relativ usor de gasit. Unul dintre ele (situat in Harajuku, pe strada Takeshita Dori) nu avea nici un bilet pentru ce imi doream eu, iar celalalt (Yokohama Ticket Service din Ueno) avea doar un numar limitat, respectiv cam 10 bilete. Oferta lor nu se suprapunea cu cerinta mea. Mai era inca o locatie pe care nu o verificasem: Yokohama Ticket Service din Shibuya.

Shibuya, zona unde se gasea reseller shop-ul

Aveam la dispozitie adresa lor, dar sa gasesti o cladire in Tokyo e mult mai dificil decat ar parea la prima vedere. M-am invartit 3 ore prin Shibuya cautand magazinul, totul pe o raza de maxim 500 de metri. Incredibil, dar adevarat, pe acesti 500 de metri pur si simplu nu aparea magazinul respectiv. Starile emotionale acopereau o gama extrem de larga. Au plecat de la increderea ca voi gasi fara nicio problema magazinul, apoi dupa cateva zeci de minute a inceput frustrarea, inlocuita ulterior de agitatie sufleteasca, iesire din minti, nervi. Nu s-a produs insa panica si nici disperarea. S-a lasat seara peste ziua respectiva si trebuia sa ma retrag si eu pentru acel moment. Ramanea speranta ca se poate remedia si aceasta problema.

Trebuia doar abordata alfel situatia. A doua zi am revenit in Shibuya, nestiind ce caut acolo. Pentru cateva clipe m-am temut sa incep iarasi sa caut magazinul, gandindu-ma sa nu pierd timpul si asa limitat pe care il aveam la dispozitie. Intamplator, am facut dreapta pe o strada pe care nu mai intrasem pana atunci. Vad un punct de reper pentru magazinul cu bilete pe care il cautasem asiduu cu nici 24 de ore inainte. Increzator, inaintez cativa pasi. Eliberarea sufleteasca are loc. La nici zece metri de mine Yokohama Ticket Service statea cu usile deschise, asteptand clienti. In vitrinele exterioare, bilete pentru concertele multor artisti, dar si pentru evenimente sportive de tot felul. Muzica din boxele asezate deasupra intrarii dezvaluiau totusi care este cel mai important eveniment pentru care aveau ei bilete. Ridic privirea si vad pe ecran imagini pe care le stiam si care undeva in trecut m-au facut sa ajung la 10.000 de kilometri departare de casa pentru a participa la un concert. . Pe ecran rula Arena Tour 2006 A (Miss)understood. Primul concert al lui Ayumi pe care il vazusem integral vreodata si care m-a fascinat. Melodia din acel moment al concertului era evolution, prima melodie a lui Ayumi pe care o ascultasem, tocmai in 2003. Asadar ajunsesem fara sa incerc la magazinul cu bilete pentru concertul la care imi doream sa merg, fiind intampinat de prima melodie pe care o stiam de la Ayumi, interpretata in primul concert al sau pe care il vazusem pe DVD. Venise momentul in care puteam justificat sa ma indoiesc de existenta coincidentelor. Asa ceva nu se intampla de la sine, nu mai puteam sa cred asta.

Revenim in planul realitatii. Emotionat, studiez oferta magazinului. Sunt bilete pentru toate sectiunile salii unde va avea loc concertul, atat pentru 21 cat si pentru 22 octombrie. Incredibil, este si un bilet pentru parter, sectiunea A din arena adica foarte aproape de scena, pentru concertul din 21 octombrie! De obicei asemenea bilete nu se gasesc, sau daca se gasesc sunt evaluate la sume foarte mari. Se adevereste aceasta teorie - pretul e prohibitiv de-a dreptul - 80.000 de yeni, aproape 600 de Euro. Sa se ia in considerare faptul ca daca nu as fi avut alta optiune, l-as fi cumparat. Era totusi foarte ieftin fata de o oferta echivalenta pe care o vazusem pe Yahoo Auction cu cateva saptamani inainte si la care nu indrazneam nici sa ma gandesc – 250.000 de yeni (1.800 de euro) pentru un bilet la parter-sectiunea A. Ma bucura totusi acest nivel ridicat al preturilor, inseamna ca Ayumi a ramas acolo sus in top si se bucura de un interes ridicat, altfel nu s-ar fi cerut sumele astea de bani pentru concertele sale. Revin cu picioarele pe pamant si ma orientez spre alte bilete. Inainte de plecarea in Japonia ajunsesem la concluzia ca optiunile preferabile (si posibile ca bani) ar fi parter-sectiunea C (intre 15.000 si 25.000 de yeni) si etaj 1-sectiunile H, J sau K (intre 10.000 si 40.000 de yeni), pentru oricare dintre cele doua concerte.


Aranjamentul locurilor pentru concert in Yoyogi National Gymnasium

Si intr-adevar, in vitrine erau acest tip de bilete, la preturile preconizate. Mai erau totusi patru zile pana la primul concert, aveam stabilita in aceasta perioada si o deplasare catre Osaka via Kyoto, si ma asteptam sa scada numarul potentialilor cumparatori si implicit sa se reduca si pretul biletelor. Era insa o ratiune cu doua taisuri – la fel de bine s-ar fi putut scumpi, dat fiind ca se apropia momentul terminus iar multi ar fi platit oricat pentru a-si garanta accesul la concert.

Prima parte a zilei de 21 octombrie a fost ingrozitor de lunga. Nu am putut sa planific nimic pentru ea decat sa cumpar biletul si sa ma duc la concert. De dimineata am facut inca o verificare la primul reseller shop la care fusesem, cel din Ueno. Preturile, dupa cum urmeaza: parter-sectiunea C2 – 50.000 de yeni, etaj 1-sectiunea J8 – 50.000 de yeni. In afara bugetului. Era doar ora pranzului, asa ca mai aveau timp sa se ieftineasca. Ma duc in Shibuya, ajung in jurul orei 14.00 si gasesesc mai putine bilete decat in urma cu cinci zile. In ansamblu valoarea scazuse doar foarte putin, doar pentru biletul de la parter-sectiunea A se redusese ceva mai mult (ajunsese 55.000 de yeni). Intrarea la concert statea sa inceapa, fiind stabilita pentru ora 17:30. Inca 3 ore si jumatate. Mai mult de 6 ani de cunostinta a lui Ayumi si 6 luni de asteptare a concertului se rezumau acum la doua obstacole: un bilet si trecerea a 3 ore si jumatate. Preturile intr-adevar scadeau cu cat se apropia concertul, si cu cat scadeau, cu atat era mai mare sansa sa am un loc bun. Trebuia sa vad cine va invinge: timpul sau rezistenta mea. La fiecare ora biletele se ieftineau dar se si rareau. La 17:10 mai erau 4 bilete, la 17:15 mai erau doua bilete. Riscul era prea mare, puteau sa dispara oricand cele doua bilete ramase, trebuia sa actionez - in sensul sa cumpar ceva. Din nou, totul se reducea la alte elemente: capacitatea mea de a-mi pastra sangele rece si de a negocia pretul pentru bilet si dorinta vanzatorului de a scoate profit. Am iesit eu invingator, obtinand biletul de la parter-sectiunea A pentru 15.000 de yeni. Pe moment nu mi-a venit sa cred, aveam impresia ca m-am inselat undeva. A trebuit insa sa ma trezesc repede din reverie. Era 17:22, eram inca in Shibuya iar intrarea la concert incepea in 8 minute in Yoyogi. In 3 minute eram in statia de tren din gara Shibuya, dupa inca 3 minute coboram in statia Harajuku de unde mai aveam 500 de metri de mers pana la sala. Tineam strans in mana biletul cumparat in urma cu nici 10 minute, cel mai de valoare lucru pe care il detineam la acel moment.


Biletul pentru prima reprezentatie, cea din 21 octombrie 2009


Biletul pentru reprezentatia din 22 octombrie 2009

Distanta dintre gara si Yoyogi National Gymnasium m-a convins ca totusi nu ajunsesem tarziu. Strada era ticsita de gherete improvizate, inconjurate de sute de potentiali cumparatori ai bunurilor expuse. Abtibilduri, prosoape, postere, brelocuri si alte asemenea produse promotionale ce aveau imaginea lui Ayu sau a unuia dintre logo-urile asociate ei isi asteptau clientii. Aleile si asa inghesuite din jurul salii de concerte devenisera si mai neincapatoare acum, in unele clipe fiind cosmarul unei persoane claustrofobice, din cauza unei mici, dar numeroase parti, a spectatorilor ce se indreptau spre concert si care vroiau sa isi ia un mic suvenir. Totusi marfa era contrafacuta, nu erau nicidecum bunuri oficiale oferite de management-ul lui Ayu, ci doar produse, unele mai reusite si altele nu, ale unor amatori ce doreau sa obtina un profit de pe urma aviditatii fanilor dupa produse personalizate cu idolul lor. In pofida caracterului neoficial al bunurilor, clienti existau, unii dintre ei de-abia mai putand sa tina in maini tot ce cumparasera. Pe masura ce unii cumparau si plecau mai departe, un nou tren sosea in statia din Harajuku, aducand noi si noi clienti.

Totodata, chiar la intrarea in sala de concerte erau aranjate rulote cu alte suveniruri personalizate, de data aceasta produsele fiind oficiale. Atata timp cat exista cerere, va exista si oferta.

Yoyogi National Gymnasium era acum la o aruncatura de bat. Mai aveam de traversat o strada pe pasajul suprateran si ajungeam. In continuare incercand sa imi infranez entuziasmul, ma opresc pentru o clipa in mijlocul pasajului, facandu-mi loc catre parapetul acestuia prin multimea de pietoni ce se indrepta, ca si mine, spre concert. Uitandu-ma de jur imprejur, am putut sa constientizez ce fac si unde ma aflu, poate mai mult ca nicicand.

In spatele meu, si la nici cativa metri erau zeci de oameni grabiti catre concertul lui Ayumi. In dreapta, jos, la nivelul strazii, erau alte sute, aceia opriti la buticurile cu suveniruri, cumparand tot felul de produse personalizate cu Ayumi. In fata aveam bulevardul din fata salii de concerte, plin de masini ale fanilor, foliate cu chipul sau logo-ul lui Ayumi si din care rasunau melodiile acesteia. In stanga se vedea curtea lui Yoyogi National Gymnasium in care se inghesuiau mii de oameni, pregatindu-se sa o vada pe Ayumi in concert. In mijlocul Tokyo-ului creaseram un mic univers incomparabil, cu materializare proprie, fara limite ci doar cu un scop si cu un element ce lega sufletele vibrante a mii de oameni. Tot ce era in jurul nostru se raporta doar la o persoana si tot ce reprezenta ea, si cred ca nimic din ce nu este de domeniul neinchipuitului nu ne-ar fi facut pe noi, fanii, sa ne abatem atentia de la obiectivul pe care il aveam sosind acolo: Ayumi.

Vedere de la inaltime asupra curtii Yoyogi National Gymnasium

Nu mai era mult pana la 18:30 cand show-ul trebuia sa inceapa efectiv. Dupa ce cumpar ca si majoritatea celor prezenti un evantai fluorescent original, pe care aveam sa il vantur mult si bine pe ritmul muzicii in timpul concertului, urc scarile catre intrarea principala a Yoyogi National Gymnasium.

Ne pregatim de intrare...

(Va urma)